Cum înveți câinele „să facă” afară
În primul rând, trebuie să reții faptul că succesul acestei acțiuni depinde doar de tine, de răbdarea și perseverența de care dai dovadă. Asigură-te că înțelegi exact când câinele tău are nevoie să iasă afară și fii pregătit cu tot ce trebuie. Ca și un copil mic, cățelul nu se poate ține foarte mult timp, așa că dacă nu ești pe fază s-ar putea să ai parte de un „accident” pe gresia din hol.
Nu are rost să te răstești la el din moment ce nu va ști de ce țipi. Înarmează-te cu răbdare și timp, deoarece pentru primele 14 zile va trebui să-l supraveghezi constant și să observi când e pe cale de a-și face nevoile.
Cel mai bun moment pentru dresaj și pentru a învăța acest comportament este în jurul vârstei de 14-16 săptămâni, perioadă în care deja va putea să amâne momentul până ajunge la locul potrivit.
Care sunt pașii de urmat
– în primul rând, trebuie să stabilești un program fix pentru mese și să nu permiți câinelui să ronțăie câte ceva toată ziua;
– de obicei, va avea nevoie să iasă afară pentru a-și face treburile dimineață la prima oră, deci ar fi de ajutor să începi să fii o persoană matinală; cât este încă mic, va fi nevoie uneori să mergi cu el chiar și de 5-6 ori pe zi. Câinii maturi au nevoie mai rar.
– du-l tot timpul cam în același loc, mirosurile îi vor stimula nevoile și va ști că ăla e locul „de făcut”;
– fii cu ochii pe el zi de zi; când vezi că începe să miroase pe jos și pare că își caută un loc, e cazul să-i pui lesa și să mergi afară. Îl va ajuta dacă de fiecare dată vei folosi și un cuvânt sau o expresie, pe care câinele o va asocia cu făcutul nevoilor afară. Stai cu el și nu îl grăbi, pentru că s-ar putea să nu facă tot și să termine în casă;
– după ce a terminat de făcut, laudă-l și dă-i o recompensă, e bine să ai la tine niște granule sau biscuiții preferați. Sau du-l la o plimbare scurtă prin împrejurimi, dacă știi că asta îi place.
De obicei, cam în două săptămâni, vei vedea că începe să înțeleagă cum stă treaba și va cere singur afară când este timpul: fii atent dacă scheaună sau chiar latră pe lângă ușă și pare să nu-și găsească locul, dacă dă cu lăbuța pe ușă și te privește insistent. Nu-l lăsa să aștepte prea mult!